El a rememorat, în discurs, evenimentele care s-au succedat în 2012, imediat după ce Guvernul Ungureanu a fost demis de Parlament prin moțiune de cenzură.
„În ziua de 27 aprilie 2012, cam pe la această oră, 18.30, ajunsesem deja acasă – eram, evident, foarte fericit – m-am schimbat să plec să joc baschet. Mi-a sunat telefonul și mi s-a spus „Bună ziua, domnule președinte Ponta, domnul președinte Băsescu dorește să vă invite la Cotroceni”. Am zis politicos „Mulțumesc”, am pus mâna pe același telefon și l-am sunat pe Crin spunându-i „M-a chemat Băsescu la Cotroceni”. Crin a zis: „Aoleu !” Zic: „Da. Dacă spune să preluăm guvernarea, tu ce părere ai ?” Și a zis: „Bineînțeles că da, nu de asta am făcut USL ? Ca să-i luăm lui Băsescu, MRU, Predoiu și toată trupa guvernarea ?””, a relatat Ponta.
El a remarcat absența lui Crin Antonescu din sala Parlamentului în care PSD a organizat evenimentul de celebrare a trei ani de la căderea Guvernului Ungureanu prin moțiune de cenzură și a arătat că istoria nu trebuie rescrisă indiferent de ce se întîmplă ulterior, Antonescu și ceilalți lideri PNL având un rol fundamental și esențial în formarea Uniunii Social-Liberale, votarea moțiunii de cenzură și formarea Guvernului.
La evenimentul organizat de PSD au venit doar parlamentari ai PC, ai PLR și ai grupului minorităților naționale, nu și parlamentarii PNL.